[Filme online ]
Principală » 2014 » Mai » 5 » Brigitte Bardot iubeşte căţeii, dar îşi urăşte fiul
1:25 AM
Brigitte Bardot iubeşte căţeii, dar îşi urăşte fiul

Incredibil! Diva anilor 60 zice că băiatul ei, Nicolas Charrier, i-a distrus viaţa

Brigitte Bardot a avut mereu o relaţie tensionată cu unicul său fiu! Actriţa l-a abandonat pe Nicolas pe când avea vârsta de numai doi ani, când a divorţat de tatăl lui, Jacques Charrier, în 1962.

A jucat în 17 filme de succes, remarcându-se mai ales pentru rolul din ”Et Dieu… créa la femme”, perioadă în care a fascinat bărbaţii din întreaga lume. Diva anilor 1960, actriţa Brigitte Bardot (79 de ani), nu a ascuns însă niciodată faptul că nu şi-a dorit să fie mamă.

Cea care astăzi este o înfocată apărătoare a animalelor a născut un singur copil, Nicolas, care astăzi are vârsta de 54 de ani, din căsnicia cu cel de-al doilea soţ, actorul Jacques Charrier (77 de ani).

În autobiografia sa, ”Initiales BB”, Bardot spune: “Dintre noi, Jacques era cel care avea instinct matern”. Actriţa susţine că i-a părut rău că a devenit mamă, aşa că nu a ezitat să-l dea spre creştere pe Nicolas tatălui său.

“Eu nu am vrut să fiu mamă. Eu eram cea care avea nevoie de o mamă”, a spus vedeta.

“Am ştiut că a avea un copil era o greşeală înainte de naşterea lui Nicolas, dar e prea târziu. Cum să fii însărcinată şi să fii liberă?! Nu pot trăi fără libertate”, a adăugat ea.

Fiul său, care trăieşte în Norvegia, a iertat-o pentru că l-a abandonat. Ei s-au împăcat recent după zece ani “de război”, scrie “Ici Paris”.

Nicolas a informat-o recent pe mama sa că a devenit străbunică.

La 27 septembrie 1984, când Nicolas s-a căsătorit cu top-modelul Anne-Line Bjerkan, Bardot nu a fost invitată la nuntă.

Actriţa nu le-a văzut pe nepoatele sale, Anna-Camilla şi Thea-Josephine, decât o singură dată, la 16 august 1992, când s-a măritat cu Bernard d’Ormale, al patrulea soţ al ei care îi este alături şi în prezent. Brigitte Bardot a mai fost căsătorită cu: regizorul Roger Vadim (1952-1957) şi multimilionarul Gunter Sachs (1966-1969).

A venit în România să apere maidanezii

O înverşunată apărătoare a drepturilor animalelor, Brigitte Bardot a fost în vizită în România în anul 2001, ca să apere câinii fără stăpân.

Ea a semnat la acea vreme un protocol cu autorităţile de la Bucureşti pentru sterilizarea masivă a maidanezilor. Ulterior, cunoscuta militantă a trimis scrisori autorităţilor române în care s-a opus ferm eutanasierii câinilor vagabonzi. Ea nu a mai putut să vină în vizită la Bucureşti din cauza unor probleme de sănătate.

Categorie: Vedete Străine | Vizualizări: 588 | Adăugat de: Filmw | Tag-uri: Brigitte Bardot | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: